„Micul Hagi” sau „Hagi-Luțu” a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști din România de după Revoluție. Tehnica uimitoare în regim de viteză l-a propulsat rapid în fotbal, iar în 1997, pe când avea 22 de ani, a fost transferat de Galatasaray Istanbul, echipa la care atunci juca Hagi.
„Eu am avut un singur idol, pe Gică Hagi. Am fost mereu fascinat de driblingurile lui și toată cariera mea mi-am propus să-i copiez tehnica„, rememora Luțu, pentru Adevărul, clipele de vârf ale carierei. Tansferul în Turcia a fost, de altfel, momentul în care cariera lui Luțu a început să o ia la vale, fotbalistul ajungând ca până la retragere să își treacă în palmares un număr important de cluburi. A trecut fără mari realizări pe la Steaua, apoi la Suwon Bluewings, FC Național, Rapid, Apollon Limassol, FC Kairat, FC Zhetvsu, Pandurii, Jiul, Arlo Slatina, între aceste destinații intercalându-se aproape invariabil Universitatea Craiova, clubul care îl reprimea de fiecare dată când Luțu revenea în România.
LOCUL 2 ÎNAPOI LA ARTICOLUL INIȚIAL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER